Legenda
macilor
Se spune că într-un sat de prin părţile
noastre trăia o familie săracă. Locuia într-o căsuţă sărăcăcioasă la marginea
satului. În afară de cei doi copii pe care îi aveau, lângă casă nu erau nici
vite, nici păsări. O duceau foarte greu. Cei doi părinţi munceau din zori şi
până-n noapte la cei bogaţi ca să-i poată întreţine pe cei doi copii - un
băieţel şi o fetiţă. Când părinţii nu erau acasă, copiii se jucau toată ziua în
ogradă, fiindcă nu aveau voie să iasă după poartă.
S-au jucat ei cât s-au jucat, dar de la
un timp s-au plictisit şi au vrut să afle ce este după poartă - poate vor
întâlni şi alţi copii cu care să se joace. Zis şi făcut. În drum ei n-au văzut
pe nimeni. S-au îndreptat spre câmpul din apropiere, alergând după un fluture,
pe care îl vedeau prima dată. Au cules flori pe câmp, mirându-se de frumuseţea
lor.
Încet, încet s-au depărtat de casa lor
şi când au vrut să se întoarcă înapoi şi-au dat seama că s-au rătăcit. Au
umblat ei mult timp până ce soarele a apus după munţii din apropiere. Speriaţi,
copiii au început să plângă în hohote. Dar ce folos, nimeni nu era prin
apropiere ca să-i ajute. Au zărit nu
departe un copac şi s-au îndreptat spre el. S-a lăsat noaptea. Obosiţi, copiii
au adormit, rezemaţi unul de celălalt.
Părinţii, întorcându-se seara de la lucru, au văzut că micuţii lipsesc. Au întrebat de
unii, de alţii, însă nimeni nu i-au văzut. Părinţii au hotărât să-i caute,
pornindu-se unul într-o parte, celălalt - în alta. Căutându-şi copiii, mama nu
a dat de urmele lor. Nici nu simţise când încălţămintea i s-a rupt şi rămăsese
desculţă. Nu simţea nici o durere când călca prin mărăcinii, care îi zgâriau
picioarele. Lacrimile îi curgeau şiroaie, iar biata mamă tot alerga,
strigându-şi copiii. S-a făcut
noapte, însă mama, nu şi-a găsit odraslele dragi.
Când soarele a început să-şi reverse
razele peste codrii din apropiere, sărmana mamă a văzut un copac. S-a îndreptat
spre acel loc cu gândul să urce în el şi poate aşa îşi va zări copiii.
Când s-a apropiat nu-i venea să creadă
ochilor. Şi mare i-a fost mirarea, lângă tulpină dormeau copilaşii ei. Dar
bunul Dumnezeu a îndreptat-o spre acel loc, unde se găseau copiii. Căzu în
genunchi şi, plângând, îi mulţumi Tatălui Ceresc că a ajutat-o să-şi găseacă
copilaşii. Văzând că copiii dorm, i-a fost milă să-i trezească. După ce s-au
trezit, mama i-a îmbrăţişat şi s-au pornit spre casă.
Dar minune: câmpul pe unde a umblat ea
toată noaptea, căutându- şi copiii, era acoperit cu flori de culoare roşie. Acele
flori au crescut din sângele ce s-a scurs din picioarele bietei mame. Ele au
crescut atât de mari peste noapte, fiindcă au fost udate cu lacrimile ei.
De atunci pe unele câmpuri putem vedea
locuri unde cresc o mulţime de flori roşii. Aceste flori sunt macii.
înregistrată de Ion Posteucă
Stăneşti, Hliboca
Zorile Bucovinei
0 Comentarii