„Din Tărăsăuți 260 am plecat la război... Am rămas numai doi”

„Din Tărăsăuți 260 am plecat la război... Am rămas numai doi”
În decursul celor 70 de ani, care s-au scurs de la marea victorie, în localitatea Tărăsăuți din raionul Noua Sulița au rămas în viață numai doi participanți la război.
Cu câţiva ani în urmă ziarul nostru a scris despre destinul interesant al participantului la cel de al Doilea război mondial, Gheorghe Ruscan, din Tărăsăuţi.
Veteranul ţine foarte bine minte ziua de 22 iunie 1941, când deasupra Tărăsăuţiului  zburau  proiectile,  trase din
tunurile aflate în partea dreaptă a Prutului. În dimineaţa acelei zile, când trecea un tren dinspre Lipcani spre Cernăuţi, au început să explodeze proiectilele la marginea satului. Probabil, că artileriştii inamicului se străduiau să nimerească în tren, dar n-au reuşit. Tânărul Gheorghe Ruscan a fost luat pe front împreună cu alţi 260 de tărăsăuţeni. A participat la asaltul Berlinului şi în drum spre Japonia l-a ajuns vestea că a capitulat şi această ţară. Alt drum nu exista pentru el decât revenirea la baştină şi întoarcerea la ocupaţia sa de plugar.
Un alt veteran din Tărăsăuţi, Gheorghe Bezuşca, a fost luat pe front în 1944 şi dus direct în Polonia, unde în condiţii de campanie a însuşit deprinderile de artilerist.
Copiii şi tinerii din Tărăsăuţi mai pot asculta mărturiile vii despre cel mai straşnic război din istoria omenirii de la aceşti doi veterani, cărora Dumnezeu le-a înmulţit zilele. Iar veteranii, care au văzut urgia războiului cu ochii proprii, le urează acestora cer senin şi paşnic, sub care omul poate crea bunuri materiale şi spirituale.

Libertatea Cuvântului

Comentarii