Victimele foametei și deportărilor comuniste, comemorate la Costiceni (22 noiembrie 2015)

Victimele foametei și deportărilor comuniste, comemorate la Costiceni (22 noiembrie 2015)
Zinaida Cocostârc din Costiceni despre tragedia familiei sale deportate (audio)

„Nu există durere pe care timpul
să n-o micșoreze și să n-o atenueze.”
Marcus Tullius Cicero 
Se vorbește și s-a vorbit foarte mult în ultimele două decenii despre schingiuitele dureri comise de biciul diabolic a lui „tătuca” Stalin. Deportările aprige și înfometarea oamenilor, puse în aplicație de conducerea de la  Kremlin, a adus la o inimaginabilă tragedie din întregul areal post sovietic.
Zilele acestea, în încăperea bibliotecii satului Costiceni din localitatea Costiceni, a avut loc o manifestare de suflet dedicată tuturor celor ce au fost prigoniți și exterminați prin diferite căi de fostul regimul totalitar comunist, fie prin înfometări organizate (1932-33 și 1946-47), fie prin diverse represiuni politice, sociale și religioase.
Manifestarea s-a dovedit a fi una extrem de importantă din punct de vedere moral, etic și educațional. Organizatorii împreună cu cei prezenți, printre care și pătimitorii satului: Zinaida Cocostârc, Elena Bilic, Ludmila Nicorici-Papciuc, Maria Sucevan-Șotropa, Natalia Lungu și alți, i-au cinstit creștinește pe toți cei care au avut de suferit în urma regimului totalitar sovietic.
În amintirea victimelor foametei și a deportărilor comuniste, această amplă manifestare s-a început cu un minut de reculegere îmbinat cu trista melodie al renumitului cuplu artistic basarabean Ion și Doina Teodorovici „Reaprindeți candela”. Apoi, cuvântul i sa oferit domnului profesor de istorie Vadim Captari, care le-a dezvăluit tuturor prezenților detalii plauzibile despre foametea din anii 1932-33 și 1946-47 și despre represiunile staliniste.
Despre drumul foametei care a trecut prin toate localitățile noastre basarabene, despre așa zișii „striboci”, apăruți ca puzderia după inundații, despre chinurile copilăriei furate, a ținut să le povestească cu multă râvnă invitaților, doamna Maria Sucevan-Șotropa, cea care prin minune a fost salvată cu ajutorul duhului sfânt de urgia oamenilor răi și lacomi. Deși era mică, soarta și-a bătut un joc rău de viața sa. A trecut prin multe încercări, însă numai prin învățăturile biblice și dragoste față de Hristos, ceea ce nu a omorât-o pe doamna Maria, a făcut-o mai puternică!
Așijderea, doamna Zinaida-Cocostârc, familia cărei a fost deportată în Siberia fără nici o vină și explicație de către sovietici la începutului anilor 40, ca și alte sute de mii de familii din regiunea Cernăuți, au trecut prin „eșafodul dușmanilor poporului”. În timpul discursului, doamna Zinaida a avut emoții din cauza tristelor amintiri trăite în neagra străinătate. Numai printr-un puternic imbold lăuntric, dumneaei a simțit în suflet că are o datorie morală față de părinții și buneii să-i, de aceea dureroasa lor povestire trebuie să iese la lumină.
Numai bunul Dumnezeu știe prin ce chinuri au trecut bunicii și părinții săi în perioada exilului. Din cauza suferințelor, alimentației proaste și a muncii silnice, bunelul ei, Toadere Cocostârc s-a stins din viață la doar 43 de ani. În anii-50, tocmai la Polul Nord departe de casa strămoșească, doamna Zinaida a văzut lumina zilei, iar peste câțiva ani călăul de la Moscova a dat duhul, astfel părinții au fost reabilitați și s-au întors la baștină. La întoarcere, în satul Costiceni din cauza lăcomiei omeneaști,  părinții săi așa și nu au reușit să-și redobândească casa bunelului.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat veteranul învățământului public Deomid Savca, fostul conducător al Căminului cultural Andrii Colac și noul primar al satului Costiceni Vladimir Lupoi, care a asigurat că se va strădui cu ajutorul Domnului dar și a consătenilor să ridice un monument în memoria tuturor locuitorilor nevinovați.

Comentarii

  1. Mihai Seremet (facebook) Ne închinâm în fața deportațior suferinzi și Dumnezeu să-i ierte pe cei ce nu mai sunt printre noi. Regretatul Serafim Calancia (a Lisăndri) care a slujit în armata sovietică la „sever”, după cercul polar, , povestea, că a dat de un mormnânt, întâplător, cu o cruce de lemn pe care putea fi citită familia КОКОСТЫРК. Adevărat nebănuite sunt căile Domnului, dar prin astă rămâne încă o mărturie a calvarului stalinist sovietic.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu