La Costiceni izvoarele plâng mereu...

La Costiceni izvoarele plâng mereu...

Cu câteva zile în urmă, odată cu primele raze mai mângâietoare ale soarelui, mi-a venit un dor să fac o plimbare prin câmp, să admir deşteptarea naturii, să văd cum plâng izvoarele şi râuleţele mici care traver­sează lanurile Costicenilor. A fost, într-adevăr, o zi fru­moasă, căci am simţit în suflet respiraţia gliei, aroma florilor de primăvară, auzind şoaptele apei şi trilul păsă­rilor.

Cu vreo 60 de ani în urmă la Costiceni, în valea Şesului sau, cum i se mai spune, valea Prutului, erau o mulţime
de izvoare cu apă tămăduitoare, răcoritoare, unde sătenii poposeau să-şi potolească setea. Îmi amintesc cum alergam în copilărie la acele izvoare şi fântâni din piatră, adusă de străbunii noştri cu carul din judeţul Hotin. De atunci le-au rămas şi denu­mirile: fântâna din livadă — cea mai adâncă, de nu i se vedea fundul; fântâna din vale; fântâna Vânătorilor; fântâna Irinei; fântâna lui Moş Dumitru Lupoi şi altele. Sătenii ştiau că cea mai rece şi curată apă o pot găsi la fântâna „Gura Leului”. Ace­ste izvoare şi fântâni se aflau la marginea drumurilor, pen­tru ca sătenii şi călătorii să-şi poată potoli setea.

Astăzi au rămas doar fântâna Irinei şi fântâna Vânătorilor, ca nişte amintiri ale monumentelor naturii de odinioară. Pe lanurile noastre îşi revărsau apa râuleţe mici — Glodoasa, Cernila şi Şerbineţ — cu apă curativă şi bogate în peşte. De-a lungul lor creşteau ierburi medi­cinale şi copăcei, în care zi şi noapte răsunau vocile ferme­cătoare ale păsărilor şi zum­zetul albinelor. Aceste râuleţe mici, izvoare şi fântâni erau îngrijite cu cea mai mare credinţă de fiecare gospodar, însă tot ce a fost frumos ca-n poveste s-a distrus şi nu mai este.

Pe vremea copilăriei me­le peste tot era o curăţenie exemplară. Oamenii aveau grijă de drumuri, râuri, izvoa­re, păstrându-le ca lumina ochiului. Erau mai buni la suflet, aveau respect faţă de frumuseţea naturii. Nu se vedeau aruncate pretutindeni fel de fel de sticle şi hârburi. Şi cei mari, şi cei mici ştiau bine că bogăţia naturii asi­gură sănătatea omului şi de aceea tot ce ne înconjoară trebuie păstrat cu sfinţenie.

Fetele şi băieţii, mergând în câmp cu vitele, se adunau pe malurile râuleţelor şi, mai ales, la fântâna „Gura Leului” — cel mai frumos loc, cu apa cea mai gustoasă şi rece. Fetele împleteau coroniţe de flori, răsunau cântece, glume, se încingeau diferite jocuri. Băieţii pescuiau şi se între­ceau la înot. Toate aceste momente le-am trăit şi eu în copilărie şi le păstrez ca pe cele mai frumoase amintiri.

Când le povestesc tine­rilor de frumuseţile de odini­oară ale câmpiilor noastre, lor nu le vine a crede. Izvoarele au secat, fântânile s-au dis­trus, iar râuleţul Glodoasa nu mai curge. Izvoarele plâng... Plâng, fiindcă nu se mai aude şerpuitul apei cristaline şi vocea fermecătoare a păsă­rilor. În locul lor poţi vedea numai gunoişti. Mai erau nişte porumbari pe malurile râuleţelor, unde se oprea câte o pasăre, se odihnea câte un pescar la umbră, dar au dispă­rut şi aceştia.

Să nu credeţi, însă, că la Costiceni nu mai sunt oameni gospodari, cu suflet mare şi inimi iubitoare. Acum câţiva decenii în valea Şesului a apărut o fântână frumoasă, săpată de fraţii Vasile şi Toader Captari. Sătenii au numit-o fântâna Căptărenilor. Mai târziu a făcut o fântână şi familia lui Serghei Smo­chină. Câțiva ani în urmă pe moşia Costicenilor a apărut încă o fântână frumoasă şi Sfânta Cruce a Domnului Iisus Hristos. înălţată de badea Toader Vatamanu. După cum vedem, în aceste timpuri grele mai sunt oameni cu sufletul mare şi credinţă în Dumnezeu, care fac luc­ruri bune pentru generaţiile viitoare.

Dar, cu părere de rău, izvoarele plâng... Ele vor plânge încă mult timp, până când oamenii vor înţelege că viaţa şi sănătatea lor depind de mediul în care trăiesc. Dacă astăzi plânge natura, mâine va plânge şi omul. Ar fi bine ca în calen­darul sărbătorilor să apară şi ziua izvoarelor, ca să ne amintim mai des că natura este mama noastră. 

Andrei Colac

veteran al muncii şi culturii,

pensionar din satul Costiceni, raionul Noua Suliţă.

Zorile Bucovinei

Nr.11 (23 martie 2015)

În foto: Pârâul Cernila și Fântâna Căptărenilor