Constantin Stanciu: Bucuria de a fi Om cu sufletul deschis...

Constantin Stanciu: Bucuria de a fi Om cu sufletul deschis...

...Ziua de 16 martie 1990 este înscrisă cu lacrimi în familia Stanciu din Costiceni. În seara acelei zile negre de vineri Costică Stanciu, împreună cu Vova al lui Ion Botgros, se întorcea pe jos de la Vancicăuți spre casă. Ca din senin un automobil l-a lovit mortal pe Costică și nici n-a oprit dispărând după cotul Prutului. Poate că acordarea de urgență a unui ajutor spitalicesc i-ar fi fost de folos, dar n-a fost să fie...

În acea vineri de pomină, colegii de redacție, în special colaboratorii ediției de limbă română a ziarului raional Nouasulița, au făcut un schimb de opinii cu privire la repartizarea subiectelor, temelor și îndatoririlor referitor la săptămâna următoare, pentru ca de luni să asigure executarea planului de creație. Lui Costică, în calitate dublă de corespondent, corector, traducător din ucraineană și redactor-șef adjunct i-a revenit misiunea de a scrie un crochiu despre un profesor de română de la școala din Vancicăuți, pe care și el o absolvise în 1955.

Întâmplător sau nu, însă colegii de edacție prezenți alături de C. Stanciu în acea zi de vineri au reținut că prietenul și colegul lor și-a amintit, cum după absolvirea școlii a lucrat doi ani pe carul cu boi în colhoz, iar după absolvire Universității din Cernăuți trei ani a fost profesor la școala din Dibrova raionul Teacev din Transcarpatia, ca ulterior în 1968 să vină la redacție, unde și-a făcut serviciul timp de 22 de ani, fără sâmbete și duminici în familie. Și-a mai amintit și de străbunelul Constantin (îi purta numele) și de străbunica Paraschiva; străbunelul și-a dat suflarea pe frontul primului război mondial. Andrei, tatăl lui Costică, născut în 1911, a fost unicul băiat în familie de atâta n-a fost recrutat și primea pensie personală de la regele Mihai al României...

Costică era pasionat de lectură și de scris, la redacție și acasă îl înconjurau numai cărți, reviste, imagini cu poze ale oamenilor despre care a scris.

Și în ziua acelei vineri de pomină le-a vorbit colegilor despre potențialul informativ-comunicativ al jurnalismului, despre unele aspecte semiotice ale mesajului în publicistică, despre funcțiile instructivă și educativă, de culturalizare și integrare în societatea contemporană a presei... După contractele avute de mine cu foștii colegi de redacție, dar și cu unii consăteni care l-au cunoscut mai îndeaproape mi-am dat seama că lui C. Stanciu îi erau cunoscute și studiile despre jurnalism și comunicare ale lui Dumitru Coval, profesor universitar de la Chișinău, originar din satul vecin Jilovca/Sânger. Personalitatea Domniei Sale (am fost o perioadă de timp colegi la Catedra de Jurnalism a Universității de Stat din Chișinău) îmi amintește de un alt profesor, savant și scriitor, Ion Bejenaru, originar din s. Dinăuți, care conducea prin anii ’60 cenaclul tinerilor condeeri la redacția din Nouasuliță.                                  

...Într-o zi de vară, pe când eram la Costiceni în concediu, hai, zic, să trec pe la redacția nouasulețeană, eram curios să-l salut pe un consătean de-al lui Ion Bejenaru, un reporter talentat, Dumitru Ciupac. Nu era pe loc, în schimb l-am întâlnit pe Costică Stanciu, discuția, pe cât de scurtă, pe atât de sinceră, mi l-a proiectat drept o personalitate ce era stăpână pe „guvernarea interacțiunii umane”, maestru al comunicării în convorbire și în dialog. Mi-am dat seama atunci că pentru C. Stanciu jurnalismul și munca în echipă la redacție are un statut special, cu propriul cod deontologic, având la bază principii specifice, caracteristice numai acestui domeniu, cu valori intrinsece: pasiune și vocație, responsabilitate și răbdare, corectitudine și operativitate, acuratețe și dedicație totală etc. Tangențial am atins și aspecte ale jurnalismului ca artă la Gh. Asachi, Mih. Kogâlniceanu, Al. Russo, B. P. Hasdeu, V. Alecsandri, C. Negruzzi, M. Eminescu, Titu Maiorescu ș.a., subiect ce mi s-a părut destul de preferat de consăteanul meu.
Am rămas cu impresia că și C. Stanciu, parcă un simplu gazetar din presa nouasulețeană și cernăuțeană, și-a ales jurnalismul ca mod de viață. Fie genuri și specii informative sau comemorative, consăteanul nostru venea cu descrieri și opinii care te dezarmau, când vorbea despre corelațiile dintre conținut și formă, structura materialelor, maniera de redare a faptelor și ideilor, stil, atitudine; același subiect, afirma C. Stanciu, poate fi prezentat, respectându-i conținutul, în interviu, reportaj, relatare, știre, articol sau... pamflet scurt. Evident, talentul de pedagog își spunea cuvântul și în practica de jurnalist. Am reținut, peste ani și aceste detalii expuse de redactorul C. Stanciu: „...știrea, ca atare, trebuie să informeze și să răspundă la întrebările cine? ce? cînd? unde?, însă aceeași știre poate să răspundă și la întrebările cum?, de ce?, dacă vrem să orientăm cititorul, să-l educăm, să-l formăm... ”.

C. Stanciu a abordat cercetarea aplicată pe analiza artefactelor mediei rustice, cu accente pe viața agricultorilor, pe documentare despre managementul în creșterea animalelor, dar și pe comunicarea culturală din instituțiile de profil, practicând jurnalismul cultural. Din perspectiva demonstrării complexității fenomenelor investigate și a receptării lor, autorul aduce dovezi privitoare la rolul presei în viața noastră, la șansele pe care le are publicul cititor de a recepta corect, de a înțelege realitatea comunicată prin text și imagini foto. Mijloacele tehnice adecvate, caracteristice epocii ofereau posibilități limitate de producere și transmitere a unor oportunități eficiente. Condițiile și impactul social al presei raionale și regionale, respectiv a Radiodifuziunii și Televiziunii regionale i-a atras și pe consătenii noștri Serafim Șagan, Vasile Grigoraș, Diomid Savca, Andrei Colac, Sergiu Bărbuță, iar implicarea comunicatorilor în procesele social-politice, economice și culturale ale populației românești din stânga Prutului au înregistrat o eficiență demnă de a fi consemnată și în acest context, ce caracterizează renașterea noastră națională. Repertoriul arhetipal al documentului în mass-media timpului se manifestă prin structuri narative de succes, în diversitatea și căutarea identității socioculturale, retorică și forme metaforice, dar și prin rolul crescând al publicisticii în jurnalismul specializat. Unde mai pui că manipularea mass-media („rolul conducător”) de către unicul partid imprima dimensiuni specifice discursului jurnalistic...

Atunci când vine vorba de comunicare, de sensul și aprecierea valorii acesteia, un rol aparte îl are provocarea de a aprecia corect procesele din societatea civilă, procese văzute ca rezultate ale analizei psihologice a comunicării interpersonale. Țin minte, fratele Andrei a activat o perioadă în funcția de redactor al unei gazete de tiraj mic editată sub egida gospodăriei agricole colective din sat. Mai păstrez până în prezent colecția acestei publicații în arhiva personală, iar ceea ce m-a surprins când am răsfoit recent publicația este discursul umoristic prezent periodic în acest ziar de format A4, curajul de a găsi spațiu pentru elemente de estetică și ficțiune în intenția de a blama metehnele unor consăteni.

Revenind la aspectele artei de a comunica a lui C. Stanciu, ca o imagine de ansamblu, vom constata, că, și prin relatarea simplă, povestirea documentară, corespondență, reportaj, crochiu, schiță publicistică ori eseu în presa scrisă autorul se regăsește în universul personal și cel al colectivului de muncă sau al familiei ca entitate și modul social-cultural surprinse în interviurile realizate. Și acestea ar putea servi ca paradigme educaționale ce ar putea influența ceilalți, prin comunicare și conduită.

Ce să vă mai spun, dragi cititori la finalul acestor consemnări?

Sunt mândru că l-am avut de consătean și coleg, pentru care cuvântul, verbul i-a servit drept material de comunicare cu oamenii, cu societatea. Cât de mult ne dorim ca mai mulți tineri, consăteni și nu numai, să-și aleagă drept model de viață modalitatea de comunicare cultă a lui Constantin Stanciu ca punte de legătură în relațiile interumane contemporane inteligibile... Fie ne referim la traducerea adecvată dintr-o altă limbă, fie că însușim și vorbim corect limba română, exprimându-ne gramatical fără greșeli când transmitem știri politice, economice, culturale etc. pe paginile de ziar sau revistă.

Și ce poate fi mai de valoarea ca fidelitataea vocației și bucuria de a fi Om cu sufletul deschis!?

Tudor Colac,

doctor în etnologie