PRUTULE, APĂ DE VREMURI 
de Sergiu Apostol ✍

Prutule născut în munte,
Din Carpați, de la izvoare,
Îți duci apele cărunte
Până-n Dunărea cea mare.

Prutule, apă de veacuri,
Prin văi și lunci curgând agale,
Blestemat cu plâns și lacrimi,
Cunoscut-ai multă jale.

Prutule, cu maluri de frați,
Durerea neamului – nemărginită,
Prin lacrima bătrânilor Carpați,
Văzut-ai soarta despărțită.

Prutule, apă divină,
A strămoșilor răbdare,
Râule cu apă lină,
Te-a iubit Ştefan cel Mare.

Prutule, apă de glie,
Încălzit cu strop de soare,
Printre cununi de iasomie
Vii cu valuri de răcoare.

Prutule, apă de plai,
Murmurând prin vâlcele,
Păstrezi a Mioriței grai
Și ciripit de rândunele.

Prutule, apă de vremuri,
De Luceafăr strălucit,
Printre stelele din ceruri,
De raza lunii adormit.

Prutule, bată-te vina,
Vii din munți cu pietre-n cale,
Mândru curgi prin Bucovina,
De la Cernăuți la vale.

Prutule, apă de doină
Ce străpunge timp și univers,
Fără cuvinte-și cântă dorul,
Suspină neamul românesc...

Prutule, apă zbuciumată,
Când ești trist și tulburat,
Vii cu vestea supărată,
Peste ogoare revărsat.

Prutule, cu apă rece,
Vremea vine, vremea trece...
Fie-ți malurile-n flori,
Între frați și între surori!