Rugăciunea l-a salvat (Psalmul 84)

Rugăciunea l-a salvat (Psalmul 84)
Domnitorul Moldovei Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, după sfatul tatălui său, a închinat ţara turcilor ca să scape de doritorii de a o subjuga. Odată pe an, toamna, turcii veneau cu mai multe căruţe şi încărcau birul pregătit pentru ei. Satele din împrejurimile Cernăuţului adunau birul în cel mai înalt loc din ţinut – Ţeţina, unde acum se află turnul de televiziune. Ţeţina era pe vremuri un masiv de dealuri şi văi de – o frumuseţe rară. În crângurile nesfârşite puteai întâlni căprioare, iepuraşi, porci sălbatici, veveriţe, o  mulţime  de  păsări  de  diferite  culori  se întreceau  în  cântece, iar pe florile mirositoare
se aşezau albinele harnice. Toată această frumuseţe a dispărut prin anii 70 ai secolului trecut, atunci când pe acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu a călcat piciorul orăşeanului. Civilizaţia Înainta... Dealurile şi văile, crângurile şi fâşiile de copaci au fost împărţite în parcele a câte 6 ari fiecare. Astfel orăşenii au devenit posesori a 6 ari de pământ.
Pe aceste locuri de poveste am primit şi eu o parcelă de pământ, pe atunci locuiam în oraşul Cernăuţi. Vecină cu parcela îmi era o femeie de vârsta mea. Dumneaei a copilărit în Kiev, iar după anul 1940 s-a stabilit cu traiul la Cernăuţi. În drum spre parcelă – parcurgeam pe jos în jurul la doi chilometri – vorbeam multe şi de toate. Doamna era fiică de preot, cunoştea bine religia. Vorbeam despre credinţa în Dumnezeu şi influenţa credinţei în viaţa omului. O istorie ce m-a impresionat cel mai mult mi-a rămas în memorie. Este vorba de o familie numeroasă cu şapte copii, părinţii cărora au murit subit într-un accident rutier. La vârsta de 19 ani copilul cel mai mare din familie a fost chemat să facă serviciul militar.
Emoţionat, tânărul s-a adresat către preoteasă cu rugămintea ca aceasta să-i dea o rugăciune care-l va ajuta să reziste greutăţile şi să se întoarcă acasă la fraţi şi surori viu şi nevătămat. Preoteasa i-a dat Psalmul 84 din Psaltirea Prorocului şi Împăratului David care se citeşte atunci când mergi la război.

PSALMUL 84
1. Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob.
2. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.
3. Potolit-ai toată mânia Ta, întorsute-ai de către iuţimea mâniei Tale.
4. Întoarece-te pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre, şi-Ți întoarce mânia Ta de la noi.
5. Oare în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam?
6. Dumnezeule, Tu întorcându-te, ne vei via pe noi şi poporul Tău se va veseli pe Tine.
7. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta, dăne-o nouă.
8. Auzi-voi ce va grăi în mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său.
9. Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.
10. Dar aproape este de cei ce se tem de Domnul mântuirea Lui, ca să se sălăşluiască slava împăratului nostru.
11. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
12. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.
13. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său.
14. Dreptatea înaintea lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.
Slavă...

Tânărul a învăţat pe de rost psalmul şi-l spunea cu mare evlavie şi pioşenie, mai ales atunci când lupta pe linia întâi. Şi minunea lui Dumnezeu: el a luptat patru ani, a ajuns până la Berlin şi s-a întors sănătos acasă. Când a ajuns pe strada sa din Kiev mai întâi a mers la preoteasă, i-a sărutat mâina, s-a aşezat în genunchi în faţa ei, mulţămindu-i sincer pentru ajutorul acordat de ea.
Maria Sucevan-Șotropa
Costiceni, raionul Noua Sulița

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii