Săraci cu sufletul, pierdem ce ne-a rămas mai scump – datina străbună

Săraci cu sufletul, pierdem ce ne-a rămas mai scump – datina străbună

S-au schimbat timpurile şi oamenii la fel. Nu mai există, ca odinioară, acea dragoste de viaţă, de Neam, de Obiceiuri şi Tradiţii Străbune, de Grai, de Datinile noastre Sfinte, moştenite din moşi-strămoşi. S-au dus pe apa sâmbetei şi farmecul sărbătorilor creştine de iarnă, pe care le păstram odinioară cu sfinţenie. Tinerii de azi, dar şi cei copţi la minte, aleargă doar după bani – euro şi dolari – uitând de demnitate, de iubire de străbuni, de Limbă, de Moşie. Nici credinţa nu e acea ce-a fost –  adevărată,  a  devenit  un  fel  de  modă.  Oamenii  se îmbracă
frumos şi merg la slujbă, dar la mulţi sufletul e pustiu. Mă tem că europenizarea şi goana după bani ne sărăcesc de valori. Acum nici sărbătorile de iarnă nu-s sărbători, nu se fac pentru suflet, ci mai mult pentru trup. Se pregăteşte mâncare multă, apoi oamenii se pun pe mâncat şi băut, de uită de toţi sfinţii. Nici copiii nu prea îmblă cu colindul, că la cei bogaţi le e ruşine. Părinţii ce sunt la lucru în Italia, Portugalia le dau bani, iar ei din baruri şi discoteci nu ies. Astfel suntem tot mai săraci cu sufletul, pierdem ce ne-a rămas mai scump – datina străbună.

Pozne de crăciun

Când eram flăcău mândru, românii din ţinut păstrau cu sfinţenie  sărbătorile de iarnă – Crăciunul, Sfântul Vasile, Boboteaza ş.a. Iar noi, cei tineri, de-abia aşteptam să lumineze steaua de la Vefleem, căci porneam pe la casele oamenilor să le colindăm. Atunci totul era adevărat – şi iernile grele, cu omăt până la fereşti, şi ger de crăpau lemnele în pădure. Eram băietan de vre-o 16-17 ani şi-mi curgeau ochii după fete. Îmi amintesc că era o iarnă geroasă şi împreună cu încă doi prieteni  ne-am pornit să colindăm satul în lung şi-n lat. Când, însă, spre miezul nopţii, am ajuns la casa mândrei mele – un pui de fată frumuşică şi plăcută la flăcăi, ne-a închis drumul o ceată de „Haiduci” mai copţi la minte, care ne desconsiderau, fiindcă eram mai tineri, mai frumoşi şi talentaţi, cântam foarte frumos. Nu ne-au lăsat s-o colindăm pe fată. Atunci am hotărât să ne răzbunăm pe ei. În timp ce au stat cu fata la masă, ne-am pus pe treabă.

După cum v-am spus, pe atunci erau ierni grele şi nămeţi până sub streaşina casei. Nu prea erau drumuri desfundate, ci doar cărări, făcute de oameni, de la o casă la alta. Ştiind încotro „Haiducii”  ţin calea, am săpat o groapă mare şi adâncă în mijlocul unei cărări, am pus nişte crengi peste ea, apoi am acoperit-o cu zăpadă şi ne-am pus la pândă. N-a trecut mult timp şi au apărut „Haiducii”, cântând şi înveselindu-se. Dar cum numai au călcat pe crengi, au căzut cu toţii în capcana de  troiene. Au urmat apoi ţipete şi înjurături, dar satul vuia  de colinde şi nimeni nu-i auzea, căci era mai departe în câmp. Astfel au stat acolo toată noaptea şi doar în zori au dat de ei nişte colindători, care au chemat oameni din sat să-i scoată din groapă. Erau îngheţaţi şi vineţi de ger.

Întâlnirea cu strigoii

Eram încă cu muci la nas, dar îmi curgeau ochii după fete. Mă îndrăgostisem de una frumuşică şi isteaţă, care nu prea îmi acorda atenţie. Ca să mă răzbun cumva şi pe fată, şi pe cavalerii ei, care glumea şi le făcea ochi dulci la mai toţi flăcăii, am prevenit-o de câteva ori să nu stea de vorbă cu ei afară, căci am auzit că noaptea umblă strigoii.  Într-o seară geroasă din timpul sărbătorilor, când fata sta afară de vorbă cu un  fecior de gospodar bogat din sat, iar eu o tot aşteptam şi chemam să intre în casă, m-am făcut „strigoi”. Am luat de la o fereastră  perdeaua cu găurele,  mi-am pus-o pe cap astfel ca să-mi acopere întreg corpul şi am ieşit pe uşa din spate. Am găsit în şopron şi o coasă, apoi m-am arătat aşa frumos, cu o lumânare aprinsă în mână şi cu coasa în spinare. Noaptea era întunecoasă, fără lună. Fata, când a văzut strigoiul, a leşinat, iar flăcăul, de frică, a udat sărmanul costumul său popular, frumos şi scump, cizmele cele lucioase le-a umplut, apoi, tremurând de spaimă, a fugit şi nici nu s-a mai uitat înapoi.

Porfir Sanduleac

Satul Mălineşti, Noua Suliţa

Zorile Bucovinei