Serbare de primăvară la Grădinița Nr. 2 „Ghiocelul” din Costiceni

Serbare de primăvară la 
Grădinița Nr. 2 „Ghiocelul” din Costiceni
Pornind de la ideea că primăvara nu vine numai în natură, ci și în sufletele noastre, preșcolarii de la Grădinița nr.2 „Ghiocelul” din Costiceni, raionul Noua Sulița, s-au bucurat împreună cu părinții lor de mireasma sărbătorii de 8 Martie - sărbătoarea tuturor mamelor din lume.
Ziua de 8 martie a fost marcată la Grădinița „Ghiocelul” printr-un spectacol inedit cu cântece, poezii și dansuri, susținut de copii pentru mamele, bunicile și surorile lor.
Foarte emoționați, copii le-au dorit tuturor celor prezenți în sala mare a instituției preșcolare ca primăvara să le pătrundă în suflet și să le aducă numai bucurii și împliniri. Prin poezii, cântece și dansuri, copiii au dorit să le spună mamelor ca viața să le fie întotdeauna precum e primăvara, iar culorile roșu și alb ale mărțișorului, ce simbolizează speranța, să le înfrumusețeze pe tot parcursul vieții.
Copiii au fost pregătiți pentru serbarea de Ziua Mamei de educatoarele Domnica Cebotar, Iraida Lupoi, Mihaela Zelena (grupa mare), Zinaida Dogolici, Ludmila Arcan (grupa mijlocie) și Svetlana Vataman, Irina Bidașcu (grupa mică).
La eveniment a participat și directoarea Grădiniței nr.2 „Ghiocelul”, doamna Nina Parpauț, care le-a transmis tuturor mămicilor și bunicilor un călduros „La mulți ani!”




























































































































Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii