„Cartea unește inimi” își face drum spre satele din regiunea Cernăuți

„Cartea unește inimi” își face drum spre satele din regiunea Cernăuți

La începutul săptămânii curente, coordonatorii proiectului transfrontalier „Cartea unește inimi”, Cristina Luminița Ceică, Valentina Neamțu și Vasile Postolachi, cadre didactice la Școala Gimnazială nr.1 Rădăuți-Prut, însoțiți de doamna Otilia Sandu, inspector general-adjunct la Inspectoratul Județean Botoșani, au efectuat o nouă vizită, însoțită de donații de cărți în câteva sate românești din regiunea Cernăuți. 

Cei patru coordonatori ai proiectului, însoțiți de Vladimir Acatrini, președintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni, și Sergiu Barbuța, vicepreședintele aceleiași Societăți, s-au oprit, cu o donație de carte, mai întâi la Biblioteca satului Costiceni, unde au fost întâmpinați cu multă căldură de către bibliotecarele Serafima Corețchi și Viorica Stanciu. 

La biblioteca sătească, oaspeții sau întâlnit și cu doamna Livia Nicorici, profesoară de limba română la Școala Medie de Cultură Generală „Ion Vatamanu” din Costiceni, împreună cu câțiva elevi, care au primit în dar cărți pentru copii în limba română. 

Următoarea vizită a fost la Biblioteca satului Vancicăuți, unde doamna bibliotecară Zinaida Dilion și domnul Eduard Ogranovici, profesor de istorie la ȘM Vancicăuți, împreună cu mai mulți elevi, au primit în dar un lot important de carte românească. 

Însoțiți de părintele Igor Andronachi, slujitorul Domnului la Satul Mare și Movilă, oaspeții din România și reprezentanții Societății Bibliotecarilor Bucovineni au poposit la Școala din Satul Mare (Lunca), unde au fost primiți cu multă căldură de către neobositele cadre didactice de aici. De asemenea, părintele Igor Andronachi, autorul mai multor cărți și publicații de învățătură duhovnicească, i-a invitat pe oaspeți să viziteze un sfânt lăcaș, unde sfinția sa slujește.

Ultimul popas a fost în satul Berestea, unde domnul primar Radu Cociurca și fiul dumnealui, Andrei Cociurca, i-au întâmpinat cu multă dragoste frățească, prezentându-le această frumoasă localitate din raionul Noua Suliță și Biserica veche care datează din anul 1734. 

Coordonatorii proiectului transfrontalier nu au uitat nici de colegii lor de la Școala Medie din Băhrinești, raionul Hliboca, trimițându-le, prin intermediul domnului Vladimir Acatrini, mai multe manuale pentru elevi.







































Comentarii