Situaţia preoţilor din regiunea Cernăuţi în primul an de dominaţie a puterii sovietice (1940-1941)

La 28 iunie 1940, în actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei, constituită din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi Ţinutul Herţei, a fost instaurată dictatura stalinistă. Chiar din primele zile s-a desfăşurat o campanie de persecuţii împotriva băştinaşilor - arestări, torturi, execuţii şi deportări în taigalele fără de sfârşit ale Siberiei şi stepele pustii ale Kazahstanului. Teroarea roşie, ridicată la rangul de principiu, a lovit cu furie în clasele sociale considerate de către regimul totalitar ca purtătoare a valorilor societăţii burgheze. Victime ale politicii sângeroase, promovate pe acest picior de plai, au devenit ţăranii înstăriţi, foştii primari ai comunelor din ţinut, familiile care aveau rude înrolate în rândurile armatei române, comercianţii, proprietarii diverselor întreprinderi, preoţii. În privinţa acestor „duşmani ai poporului”, legislaţia sovietică prevedea pedepse drastice, aplicarea cărora nu s-a lăsat mult aşteptată. A pornit o totală urmărire. O bănuială, o pâră mincinoasă a agenţilor era de ajuns ca oamenii nevinovaţi să fie arestaţi, aruncaţi în fioroasele cazemate staliniste, supuşi diverselor metode de tortură şi condamnaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Pe aceste meleaguri nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte ca imperiul bolşevic.

Conform informaţiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, sub securea dezmăţului sovietic a căzut Militan Buzdugan, născut la 1889, poseda studii medii, parohul bisericii din Corovia, localitate din preajma fostei capitale a Bucovinei istorice. Satul se află încadrat astăzi în componenţa raionului Hliboca (Adâncata). Preotul este arestat în ziua de 20 iulie 1940 de reprezentanţii organelor comuniste de represalii şi întemniţat în straşnica închisoare enkavedistă cernăuţeană. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 7 aprilie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 8 ani de detenţie, fiind acuzat de faptul că era pentru autorităţile staliniste „un element care prezintă un pericol social”. Această fărădelege a demonstrat băştinaşilor meleagurilor carpatine că statul - ateu socialist a început o luptă aprigă împotriva religiei.

În luna următoare va fi încătuşat Ivan Kuşniriuk, născut în 1904, cu studii superioare, parohul bisericii din localitatea Cotul Vânători, raionul Chiţmani. Inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, este pedepsit şi el cu 8 ani de închisoare, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 28 mai 1941. La începutul toamnei este arestat preotul Vasili Homaşciuk din satul Zadobreni (Zadubrivka), raionul Zastavna, născut în 1880. Pe data de 18 ianuarie 1941, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte, fiindcă era „un element care prezintă un pericol social”. S-a stins din viaţă în ziua de 18 noiembrie, la şase luni după pronunţarea sentinţei.

Dorind să scape de teroarea instaurată în ţinutul mioritic de către regimul totalitar bolşevic, în ziua de 13 august 1940, spre frontiera instalată de sovietici porneşte preotul din satul Stârcea, actualul raion Hliboca (Adâncata), Victor Paşcaniuc, născut la 1903, în localitatea Suceveni acelaşi raion. A hotărât să treacă în Patria istorică. Nimereşte în mâinile grănicerilor din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., fiind condamnat la 5 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Peste trei zile, spre România se îndreaptă preotul Valerian Opaiţ, parohul bisericii din Banila, raionul Storojineţ, născut la 1910, în satul Cireş acelaşi raion, poseda studii superioare. Va fi reţinut de grănicerii sovietici şi condamnat la 5 ani de închisoare „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”, conform deciziei din 7 aprilie 1941 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S.

Preoţii condamnaţi nimeresc în lagărele fostului Gulag stalinist - „cel mai terorist (concentraţionar) sistem din lume”, pentru reeducarea sau nimicirea lor prin muncă forţată. Aici era pusă în funcţiune infernala maşinărie comunistă de ucis oameni. Torţionarii acestui imperiu al răului şi crimei afirmau: „Noi avem misiunea de a oprima. Nici o milă este deviza noastră. Pentru împlinirea ei cea mai mare cruzime este un merit!”. În Gulag, teroarea bolşevică a îmbrăcat toate straiele urii: ameninţarea, frica, represiunea, tortura, discriminarea, exterminarea. Fărădelegile regimului totalitar au continuat şi în anul următor. În ziua de 28 mai 1941,  reprezentanţii Direcţiei Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. din regiunea Cernăuţi îl pun în lanţuri pe preotul Nicolae Gherbanovschi, născut în 1876, poseda studii superioare, parohul bisericii din localitatea Seliştea, raionul Secureni, fiind acuzat de faptul că era „un element care prezintă un pericol social”. După trei luni de interogatorii bestiale, în timpul cărora călăii bolşevici foloseau diferite metode de tortură puse din belşug la dispoziţia anchetatorilor, pe data de 5 septembrie acelaşi an, a murit într-un lagăr stalinist de muncă corecţională.

Afanasie Corbu, preotul din Tărăsăuţi, raionul Noua Suliţă, născut la 1885, va fi întemniţat în închisoarea din Cernăuţi în ziua de 30 mai 1941 „pentru agitaţie antisovietică”. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu stalinist, este transferat în Siberia, unde închide ochii pentru totdeauna în chinuri cristice la 21 ianuarie 1942, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. Preoţilor întemniţaţi, bătuţi, schingiuiţi li s-a oferit moarte martirică prin îngheţare în Siberii de gheaţă, moarte fără mormânt şi fără cruce. Pe toţi i-a ucis gerul, foamea, tortura. Să nu-i uităm! Ei au avut oricând curajul  necesar pentru libertate sau moarte. Publicarea listelor preoţilor-martiri „înseamnă nu doar reabilitarea victimelor comunismului, ci şi săvârşirea unui act de justiţie”. Fără aceste nume „trecutul nostru ar părea aşa cum şi-ar fi dorit autorităţile comuniste de atunci: „luminos”, fără crime, comise de potentaţii zilei, fără mii de morţi şi fără sânge nevinovat vărsat”  de-a lungul celor cinci decenii de dominaţie a puterii sovietice în actuala regiune Cernăuţi.

Petru GRIGOR