Au pedepsit-o șerpii
Era pe vremea războiului, când prin satele
noastre mişunau răufăcătorii, iar omenii se refugiau în munţi pentru a-şi salva
propria viaţă şi a copiilor lor nevinovaţi. În casele lor mici, muntenii găzduiau
mai multe familii: bărbaţi şi femei bătrâne, tinere cu cel puţin doi sau trei
copii, care dormeau pe podea. Astfel a trecut iarna. Primăvara, după topirea zăpezii,
copiii alergau bucuroși prin pădure după ghiocei.
Odată, trecând pe lângă o grămadă mare
de bălegar, copiii au observat că în el se află câte o gropiţă cu mulţi şerpi
mici ce ridicau, bucuroşi, capurile spre soare. Speriaţi, copiii au alergat la
stăpâna casei, o bătrână de vreo 85 de ani şi i-au spus să stropească cu uncrop
toate gropiţele cu şerpuşori sau să-i omoare cu un ciomag. Bătrâna le-a răspuns
că niciodată n-a îndrăznit să-i nimicească, fiindcă aşa au educat-o părinţii,
adăugând că şerpii sunt foarte cuminţi şi nicicând nu-şi lasă odraslele
neputincioase nepăzite de vreun şarpe bătrân, ascuns undeva în tufe. Toţi aceşti
şerpi mici, când vor creşte puţin, se vor împrăştia prin munţi şi dacă vara te
vor întâlni prin pădure, culegând pomuşoare, ei te vor cunoaşte şi nu-ţi vor
spune nimic. Însă dacă vreun şarpe doarme pe cărare şi omul, culegând zmeură,
nu-1 observă, şarpele atunci fluieră şi omul
se îndepărtează de acel loc.
se îndepărtează de acel loc.
Mama prietenei mele n-a ascultat
sfaturile bătrânei muntence şi şi-a pus în gând să se răzbune pe şerpi. Chiar
din tinereţe prindea câte un şarpe şi-l pedepsea. Rupe un băţ, îl despica în
două la un capăt, băga gâtul şarpelui în despicătură, apuca băţul de celălalt
capăt, aruncându-l în apele râului Ceremoş ce curgea rapid la vale. Astfel a
făcut toată viaţa şi nimeni n-a putut-o opri de la această faptă rea. Însă
nimic nu e veşnic, totul are un început şi un sfârşit. A îmbătrânit şi femeia
sadistă. Când a căzut la pat, a fost luată de fiica ei din Vijniţa. Sărmana
femeie vroia să moară mai repede, căci era chinuită de mulţi şerpi virtuali,
care i se părea că vor s-o muşte. Femeia striga cât o ţinea gura şi încerca să
se apere de şerpii pe care doar ea îi vedea.
Luaţi şerpii aceştia de la mine! striga
ea disperată. Astfel s-a chinuit o jumătate de an până şi-a dat
duhul. Deci,
trebuie să iubim toate vietăţile create de Dumnezeu şi trebuie să învăţăm că
orice am face, chiar pe ascuns, El ne vede şi numaidecât ne va pedepsi.
Maria
Sucevan-Șotropa
Costiceni,
raionul Noua Suliţă
0 Comentarii