O întâlnire de suflet cu militarul Alexandru Nicorici

O întâlnire de suflet cu militarul Alexandru Nicorici

la Biblioteca din Costiceni

La 15 februarie 2015 toată Ucraina a celebrat 26 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Cu acest prilej pretutindeni s-a organizat un șir de manifestări-comemorative dedicate veteranilor războiului din Afganistan și participanților Operațiunii antiteroriste din estul Ucrainei.

La Costiceni, evenimentul s-a desfășurat în incinta bibliotecii centrale, invitați fiind veteranii războiului din Afganistan, Vladimir Rusu, Serghei Șeremet,  Valerie Glib,  Ion Gorea  și  Eugen Savca.  Organizarea  și
coordonarea acestei celebrări, i-a revenit directorul Casei de cultură Dorin Captari și bibliotecarelor Sima Corețchi și Viorica Stanciu. 

Pe parcursul întregului program, bogat în elemente distinctive, elevii  clasei  a 7-a  au  prezentat  tuturor  invitaților,  momente  importante din  istoria zbuciumată al războiului din Afganistan, care a lăsat în urma sa necazul, lacrima și durerea.

O cuvântare puțin ingenioasă, dar destul de actuală și educațională a ținut să povestească soldatul-voluntar al armatei ucrainene Alexandru Nicorici. El este unul dintre cei zece fii ai satului Costiceni, care apără cu bărbăție hotarul estic al țării.

Văzând cu ochii săi, că situația în Ucraina se înrăutățește în fiecare zi, a hotărât să se recruteze pe bază de voluntariat în armată. La 25 august a trecut o instruire militară în orașul Yarov din regiunea Lviv, iar la 1 decembrie a fost trimis în regiunea Lugansk în calitate de șofer. La 7 februarie 2015 s-a reîntors la baștină, iar la 23 februarie va merge înapoi pe front, însă de dată aceasta va fi dislocat în regiunea Donețk.

Alexandru sa străduit să le povestească celor prezenți toate amănuntele vieții grele ale soldatului. La început a fost șofer pe un autovehicul de dimensiuni mari care furniza militarilor aflați pe linia frontului armament și muniție. Diviziunea sa militară acorda tot sprijinul material posibil armatei.

Apoi a luptat cot la cot cu prietenii săi pe care-i cunoștea încă din perioada când făcuse serviciul militar. Unul dintre ei este Ivan din Zelionâi Gai, iar pe-al doilea a fost nevoit personal să-l pună în sicriu, căci sărmanul căzuse pe câmpul de luptă. Alexandru spune că camaradul său a fost un adevărat erou care și-a apărat Patria cu demnitate. 

Pe front, a văzut multe grozăvii de care nu-și mai dorește să-și amintească. În timpul unei manevrări a fost rânit la o mână. Medicii l-au operat însă fără anestezie. A suferit o durere insuportabilă din lipsa calmantelor.

Cu toate acestea, se simte un patriot fidel al acestei țări. Speră, că într-o bună zi în Ucraina va fi pace, iar toți acei, care au luptat apărând hotarul țării, vor fi onorați și respectați cum se cuvine.

Sergiu Barbuța