Victor CAPTARI - „Când mă frigea fața, știam că radiația e mare, nici nu trebuia dozimetru…”

Victor CAPTARI:
„Când mă frigea fața, știam că radiația e mare, nici nu trebuia dozimetru…”

Mărturiile unui „cernobylean” Victor CAPTARI din Costiceni, raionul Noua Suliță, a nimerit în zona Cernobylului la trei săptămâni după explozia de la Blocul nr. 4.

„De la 15 mai și până la 25 decembrie 1986 mi-am făcut datoria la Cernobylul ruinat și periculos pentru tot ce e viu, remarcă domnul Victor. S-a dat ordin de sus, am depus legitimațiile aici și am primit altele – de colaboratori ai Secției raionale de miliție din Cernobyl. De fapt, i-am înlocuit pe foștii colaboratori de acolo, care după catastrofa de la Centrala nucleară au fost repartizați în alte părți din necuprinsa URSS.

Comendatura noastră era lângă satul Ditiatkyi, unde funcționa Punctul de trecere și control. Prin el treceau membrii Comisiei guvernamentale. Stă- team și la post, și patrulam ulițele satelor rămase pustii. Păzeam averea locatarilor, care au fost ridicați în grabă și duși în locurile pregătite pentru sinistrați. Abia vara li s-a permis acestora să revină la casele lor și să ia câte ceva din averea necontaminată. Am îndeplinit funcția de dozimetrist, de șofer. L-am purtat pe șeful nostru cu mașina în toată zona Cernobylului. Am fost și în apropiere de reactor, și la Pripeat…

Locuri frumoase, pitorești, și nici nu-ți venea să crezi că ele erau contaminate de radiație. Radiația nu se simte în aer. Când nivelul radiației era mare, mă frigea fața. Nici nu aveam nevoie de dozimetru.

Cernobylul a fost o adevărată dramă pentru localnici. Mult timp ei nu se puteam împăca cu gândul că nu mai pot să revină la locurile natale. Țin minte cum doi bătrânei au parcurs pe jos o cale de două săptămâni, ținând de funie vaca. Iar când au ajuns acasă, au fost întorși înapoi.

Nimeni nu era pregătit pentru o astfel de catastrofă. Radiația nu se vede și oamenii credeau că ea nu există. Ei nu erau informați așa cum se cuvine, lipsea echipamentul de protecție. Existau cataloage speciale, unde se înregistra zilnic doza de radiație primită de fiecare colaborator. Dacă doza ajungea la 25 Roentgeni, persoana respectivă trebuia să pără- sească zona contaminată. Când atingeam această doză, venea un control și lua catalogul cu însemnări, înlocuindu-l cu altul gol, spunându-ne că am măsurat greșit doza de radiație. În acest mod au fost sustrase trei cataloage și în cele din urmă mi-au fixat în buletinul medical că am primit o doză de 17 Roentgeni.

La lichidarea consecințelor Avariei de la Cernobyl numai din raionul Noua Suliță au participat circa 200 de persoane. O bună parte dintre ei au fost constructori, au ridicat case de locuit pentru sinistrații din așa-numita „zonă de înstrăinare”.

În prezent de problemele lichidatorilor consecințelor avariei se preocupă Organizația raională „Cernobylenii din Bucovina”. Eficiența acestei organizații ar fi mai mare, dacă statul ar manifesta o grijă cuvenită față de „cernobyleni”, doar numărul lor nu-i chiar atât de mare. Este foarte greu să demonstrezi că agravarea unei anumite boli este legată de aflarea persoanei respective în zona Cernobylului, unde a primit o anumită doză de radiație. „Cernobylenilor” din grupa a treia li s-au suspendat toate facilitățile. Ei nu mai primesc foi fără plată la sanatorii. Înțeleg că statul trece prin grele încercări, dar nu trebuie să uite de cei care cu riscul sănătății și vieții au lichidat consecințele exploziei nucleare de la Cernobyl”.

Au trecut mai bine de trei decenii de la cea mai mare catastrofă tehnogenă în istoria omenirii. În jurul Cernobylului mai există „zona înstrăinării”, dar n-ar trebui creată o zonă a indiferenței birocratice față de cei care au oprit focul nuclear.

Vasile CARLAȘCIUC

Fotografii din arhiva personală a lui Victor CAPTARI