Ariciul (mitologie animalieră)

Ariciul (mitologie animalieră)

În ansamblul mitologiei populare româneşti, ariciul reprezintă animalul prin excelenţă cosmogonic. Nici o altă vieţuitoare din beştiarul folcloric nu este atât de intim şi atât de profund legată de momentele decisive ale facerii dintâi a lumii. Caracteristica cea mai generală şi cea mai cunoscută despre arici este aceea că „el a urzit pământul”. De aici derivă caracterul sacral al ariciului, prestigiul său cu totul ieşit din comun. E păcat să omori ariciul, susţin credinţele populare, pentru că el a urzit

Alături de cei mai triști ca noi

Alături de cei mai triști ca noi

Bunătatea și generozitatea sunt două aripi ale sufletului omenesc pe care se sprijină umanitatea. Ar trebui să fim buni cu toți oamenii binevoitori, darnici, blânzi la inimă și să ne grăbim să facem un bine cât de mic.

Acesta a fost mesajul elevilor Centrului raional de arte pentru copii, ecoul cărui a răsunat săptămâna trecută pe scena Casei raionale de cultură.

Prin această acțiune ei s-au alăturat Campaniei pan-ucrainene: „Spre împlinirea dorințelor”, organizând și un concert de

Vasile Lelițchi - Sinonime sau limba noastră e săracă?

Alexe Mateevici îi compătimea pe cei care se plângeau că le este limba prea săracă. Deci poetul cunoştea asemenea compatrioţi. Ei nu aveau temei să creadă că e săracă şi singura lor justificare era că fuseseră lipsiţi de posibilitatea de a-i cunoaşte bogăţia. De aici îndemnul „înviaţi-vă dar graiul ruginit de multă vreme...”.

Astăzi se găsesc unii care nu se plâng, ci doar îi contestă valoarea şi o fac tocmai de la înălţimea nimicniciei lor, o consideră într-adevăr săracă, o neagă ţâfnos, cu ifose de cunoscători ai alteia „mai mari”, parcă jigniţi de idiomul latin, parcă pe deplin satisfăcuţi că nu mai sunt nevoiţi să-şi pună probleme de conştiinţă, de neam, de spirit, de respect pentru comoara lăsată din strămoşi.

Am întâlnit conaţionali de-ai mei care mi-au declarat ritos că e săracă. Ignorând-o, ignoranţi şi ei, îşi dau în vileag propria sărăcie cu duhuri, se pun singuri în categoria celor pe care purtătorii limbii noastre prin veacuri i-au etichetat cu calificativ de o uimitoare varietate sinonimică: prost. I se potriveşte oricărui înfumurat care face nazuri şi îi e silă de limba mamei. Pentru un asemenea creier cât miezul de nucă, dar cu pretenţii de mare dovleac, voi încerca să aduc exemple, poate reuşesc să-i conving că avem un lexic bogat, că poţi găsi oricând cuvântul potrivit. Voi înşira aici câte ceva din belşugul de sinonime ale cuvântului de mai sus, la care mai putem adăuga „ca gardul”, „ca noaptea”, „ca oaia” etc.

Avem cuvinte cu cele mai subtile nuanţe, termeni împrumutaţi din cele mai deplasate zone ale activităţii umane, cuvinte derivate din cine ştie ce etimon rătăcit pe la noi, cuvinte ce stigmatizează, iau în zeflemea sau definesc în tot felul aceeaşi meteahnă omenească: puţinteala minţii. Ea poate fi din născare, fără leac, din fudulie, de care e nedespărţită, o putem găsi prinsă în expresii trainice, în cuvinte arhaice, dar şi neologisme, cu sufixe augmentative, dar şi dezmierdătoare (prostuţ), în cuvinte ce parcă se cer potrivite în rime, ca în cântecul popular...

Aşadar, să le trecem la catastif aparte, fără pretenţia de a le epuiza pe toate.

Nătărău, bolând, netot, gogoman, tâmp, idiot, tont, lălâu, şui, hăbăuc, imbecil, stupid, năuc, dobitoc, zălud, tâmpit, nătântoc, bleg, tumănit, pleavă-n tigvă, toromac, nerod, guţă, prostănac, nătăfleţ, nătâng, obtuz, fraier, budălău, redus, minte slabă, ageamiu, zăbăuc, neghiob, zurliu, curcă chioară, zăpăcit, mărginit, smintit, ţâcnit, aiurit, fără pereche, fieţ, butuc, într-o ureche, cap bătut cu leuca, sec, căpăţână, chiomp, zevzec, gol de minte, papă-lapte, pică-n-cap, nu ştie şapte, tare de cap, minte proastă, îi mănâncă şi câinii din traistă, fără-o doagă, prostovan, tigvă goală, mocofan, scăunoaie, bou, zârghit, sărac cu duhul, lipsit, cap pătrat, bobleţ, tembel, răsturnat, ca vai de el, deştept-oaie, mangafa, dă în gropi, e cam aşa, hop pe-o parte, tra-la-la, calcă-n străchini, fără har, pe deasupra şi... măgar.

Ei, n-avem vocabular?

Vasile Lelițchi

Concordia - №.30 – 25 iulie 2008

Capra (mitologie animalieră)

Capra (mitologie animalieră)

În tradiţia populară românească, imaginea caprei se asociază întotdeauna cu cea a sărăciei. „Aşa, zice, că era sărac bietul om. O gândit că ce-a face? A cumpărat o oaie. Amu a tânzuit el iarna, şi primăvara vine Sărăcia să steie acolea şi ea. Acolo a fost învăţată. Amu oaia: „N-ai loc aci. Că-ntr-un loc îmi ţin laptele, într-un loc mielul, într-un loc lâna, într-un loc mă culc eu şi n-ai loc.” Se duse la altu, care-şi cumpărase o capră: „D'apoi, mă, venii aici la tine ca să-mi faci un loc să dorm şi eu cu capra.” Capra: „Cum să nu! Este loc pentru tine! Este loc!” Povestirea de faţă, din punct de vedere al realităţii, nu este deplin adevărată. Într-adevăr, animalul ponegrit oferă, ca şi oaia, carne, păr, piele şi lapte; desigur, nu oferă atât de

Fericit, ca un câine credincios, la picioarele soției

Fericit, ca un câine credincios, la picioarele soției

„Avea ochii migdalaţi de culoarea mării cuprinsă de furtună, un păr lung, corp înalt şi mlădios, un surâs atrăgător şi dulce ce-mi fură pentru totdeauna inima. Avea o eleganţă înnăscută, eul său, şi un gust im­pecabil. Se deosebea mult de celelalte tinere. Se ţinea mândră şi inde­pendentă faţă de bărbaţi, ba, uneori, ţi se părea că te priveşte de la înălţime cu un fel de dispreţ. Cum numai o văzusem înţelesem că nu face parte dintre fetele linguşitoare şi cochete ce se ţin de noi, bărbaţii, ca scaiul de oaie. Această mândrie, mai precis - demnitate, nu era o co­chetărie prefăcută, ci o trăsătură naturală, proprie doar

Legenda macilor

Legenda macilor

Se spune că într-un sat de prin părţile noastre trăia o familie săracă. Locuia într-o căsuţă sărăcăcioasă la marginea satului. În afară de cei doi copii pe care îi aveau, lângă casă nu erau nici vite, nici păsări. O duceau foarte greu. Cei doi părinţi munceau din zori şi până-n noapte la cei bogaţi ca să-i poată întreţine pe cei doi copii - un băieţel şi o fetiţă. Când părinţii nu erau acasă, copiii se jucau toată ziua în ogradă, fiindcă nu aveau voie să iasă după poartă.

Vampirul vine fix la miezul nopții

Vampirul vine fix la miezul nopții

Întâmplarea a avut loc în orașul Jitomir. Şefului miliţiei orăşeneşti i-a telefonat o lucrătoare de la morgă: „Vă rog, veniţi de urgenţă, căci e nebun, domnule colonel!” Când miliţianul a încercat să afle ce s-a întâmplat, cine a înnebunit, femeia i-a răspuns din nou cu vocea-i agitată: „Vampirul, domnule colonel! Vine fix la miezul nopţii”.

Intrigat, căci nu credea nici în vampiri, nici în fantome, colonelul, chiar în aceeaşi zi, se duse la morgă. Cum îl văzu venind, femeia îi ieşi bucuroasă în întâmpinare şi înainte ca

Sala de sport „Haiduc” a fost deschisă la Mahala

Sala de sport „Haiduc” a fost deschisă la Mahala

Ai noștri întotdeauna se slăveau prin realizări remarcabile în sport. Acest pământ a cultivat o sumedenie de personalități cu caracter puternic, oameni talentați cu un potențial văluros sportiv.

Realizările sportivilor noștri la jocurile olimpice sau la alte competiții, au adus regiunii noastre mândrie și glorie nemărginita, credibilitate, celebritate și stimă în toată Ucraina.

De aceea, comunitatea amatorilor de sport din satul Mahala în frunte cu Gheorghe Axanie, mai bine

ÎPS Arhiepiscop Meletie a sfințit o nouă biserică în satul Coteleu

ÎPS Arhiepiscop Meletie a sfințit o nouă biserică 
în satul Coteleu, raionul Noua Suliță.

  Conducătorul Eparhiei Cernăuților și Bucovinei ÎPS Meletie împreună cu un sobor de preoți, în data de 21 noiembrie de sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a săvârșit o slujbă de sfințire a noii biserici din localitatea Coteleu.

Noua biserică al cărui protector este Sf. Ierarh Nicolae, prin efortul comun al consatenilor a fost reconstruită în aproape 15 ani. După atâta amar de vreme, ușa lăcașului de cult este și va fi mereu deschisă pentru toți credincioșii ortodocși.

La ceastă acțiune divină au participat întregul

Foametea din (1932-1933) și (1946-1947)

Foametea din (1932-1933) și (1946-1947)

Ucraina mult timp a păstrat în tăcere adevărul despre foamete. Decenii la rând noi am vorbit despre această tragedie numai în şoaptă. Ni se spunea la nivel oficial că în Ucraina n-a fost foamete, doar recolta a fost la cel mai scăzut nivel.

Foametea din Ucraina a fost una din cele mai tragice crime din istoria omenirii. Conform unor date statistice (şi ele nu-s precise), pe parcursul anilor 1932-1933 din lipsa totală de alimente au decedat 12 milioa­ne oameni, iar 3 milioane au fost duşi din Ucraina în Siberia, Ural, Kazahstan.

În fiecare minut decedau 17 oameni, în fiecare oră - 1.000. aproape 25 mii de per­soane zilnic, 11 mii de sate au rămas pustii...

Regiunea Cernăuți nu a avut de suferit în anii 1932-1933, deoarece nu eram sub ocupaţia sovietici, dar au căzut jertfă foametei din anii 1946-1947, când în toată Basarabia și nordul Bucovinei au decedat circa 1 milion de oameni. „Foametea-2”, cum i se mai zice astăzi, a fost bine or­ganizată de regimul totalitar în frunte cu Stalin.

Conform unor date statis­tice, în anul 1946 în sectorul agrar lucrau 80% femei, în col­hozuri lucrau 800 mii copii în vârstă de la 12 până la 16 ani.

Cel mai mult au avut de su­ferit oamenii de la sate, casele ţăranilor erau „măturate” de orice grăunte.

Dacă un preşedinte de gos­podărie nu dădea recolta la stat, era aspru pedepsit.

Pe parcursul anului 1946 şi în primul trimestru al anului 1947, au fost judecaţi 1.312 preşedinţi de colhozuri. Cekiştii ucraineni raportau la Moscova, că în anul 1947 în Ucraina au avut loc 130 cazuri de canibalism.

Iată, ce descria ziarul „Gla­sul Bucovinei” din anii 1932-1933, despre foametea din acei ani:

Din Kiev se anunţă, din ca­uză că locuitorii din Turbaciov au refuzat să predea statului re­colta, satul a fost înconjurat de trupele G.P.U.-lui, care au luat cu forţa toată recolta, incen­diind apoi întreaga localitate. Țăranii care voiau să se salveze din marea de flăcări, ce mistu­iau casele lor, au tost împuşcaţi de trupele roşii. Numărul celor împuşcaţi este foarte mare şi printre aceştia se aflau 53 femei şi copii.

Alt exemplu: „Foametea bântuie şi la Odesa, care a început să fie părăsită de locuitori.

La Kiev în fiecare zi mor de foame zeci de oameni. În Poltava s-a ivit epidemia de tifos. În această localitate au fost mari mişcări antibolşevice”.

Guvernul sovietic a trimis în Ucraina numeroase unităţi militare pentru menţinerea or­dinii. Asemenea cazuri sunt cu miile. Iată, ce a adus puterea so­vietică în Ucraina.

Astăzi e cazul să ne amin­tim de conducerce noastră de stat, care în 1917 a proclamat independenţa ţării. Ei au fost primele jertfe ale regimului to­talitar. Din cei 800 de membri ai Radei Centrale au fost lichidaţi aproape toţi.

Un popor blând, harnic şi cu credinţă în Dumnezeu a fost silit să treacă prin cele mai cumplite chinuri ale iadului comunist.

Veşnică pomenire celor decedaţi în urma foametei şi re­presiunilor politice!

Viorel Ghiba

Gazeta de Herța

№.49 – 21 noiembrie 2014

Pavel Bechet - Un celebru comic basarabean care ne-a înveselit viaţa toată

Pavel Bechet - Un celebru comic basarabean
 care ne-a înveselit viaţa toată

(bancuri audio)

Pavel Bechet a fost un comic din Basarabia, celebru pentru mai multe spectacole, (ca de exemplu Barbaţi fără păcate sau Lume, lume, hai la glume).

S-a născut la 5 iulie 1957 în satul Vadul-Leca (raionul Teleneşti).

A absolvit Universitatea din Chişinău şi Institutul de Arte.  A activat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” și la Teatrul republican de păpuși „Licurici”. A colaborat de-a lungul anilor la Compania Teleradio Moldova.

S-a produs în spectacole de autor, a semnat texte pentru cântece,  monologuri umoristice îmănuncheate în șase casete audio.

A decedat la 8 iulie 2002.

Trăiau odată o baba și un moșneag...

Trăiau odată o baba și un moșneag...

Dis-de-dimineaţă oraşul tremură de frig. Gerul a înflorat zeci de geamuri şi a ajuns la o clădire cenuşie, veche. Undeva, la etajul patru, doi bătrâni privesc prin geam. Pe sticlă gemi a suflat cristale, şi parcă anume a lăsat o gaură curată, prin care mişună lumea aglomerată a oraşului. Ar fi dorit să iasă şi ei, bătrânii, fie cât de frig, să se plimbe prin magazine, să admire vitrinele din piaţă, să respire adânc aerul rece al iernii. Dar buzunarele şi pungile le erau pustii, iar până la pensie mai era o săptămână. De vreo jumătate de an trăiesc împreună. S-au întâlnit într-o bună zi, s-au înţeles din primele cuvinte şi au hotărât să fie alături până îi va despărţi moartea.

Valentina are o locuinţă mare. Cei doi copii ai ei au plecat demult peste hotare şi n-au de gând să revină la cuibul părintesc. Afară de ea n-are cine plaţi serviciile comunale. De aceea bătrâna, pe lângă toate suferindă de diabet zaharat, îşi petrece zilele mai mult pe dietă, fiindcă trebuie să economise-

Soacră, soacră, poamă acră (O întâmplare adevărată)

Soacră, soacră, poamă acră

(O întâmplare adevărată)

Dinu şi Laura locuiau în acelaşi cartier, numai că la diferite scări. Aşa s-a întâmplat că Laura a crescut şi a fost educată numai de mama, tatăl său părăsindu-le încă înainte de a apărea ea pe lume. Dinu şi Laura erau născuţi în acelaşi an, diferenţa fiind doar de câteva luni. Când au ajuns la vârsta de a frecventa grădi­niţa de copii, ambii au fost înscrişi în aceiaşi grupă. Educatoarea se mira că cei doi copii erau permanent împreună şi foloseau aceleaşi jucă­rii. Părinţii, de asemenea, erau bucuroşi de acest lucru.

Ah, femeile astea! De Porfir Sanduleac

Ah, femeile astea! De Porfir Sanduleac

Olga şi cu Valentin s-au căsătorit dintr-o mare dragoste undeva, prin anul 1987, când era încă uniunea sovietică. Erau ambii tineri, frumoşi şi harnici, de invidiat pentru alţii, căci o pereche mai frumoasă mai că nu se găsea. Olga prefera să se îmbrace la modă, ceea ce o făcea şi mai atrăgă­toare. Dacă cineva din bărbaţi se apropia cumva de dânsa, îi prindeau fiorii de nu mai puteau dormi mai multe nopţi la rând, deoarece cum închideau ochii se şi pomeneau în braţele acelei zâne frumoase.

Grigore Bostan - Profesorul cărui amintire va dăinui veșnic în inimile noastre

Grigore Bostan
Grigore Bostan - Profesorul cărui amintire va dăinui veșnic în inimile noastre

(Pentru al cinsti pe profesorul Grigore Bostan vă prezentăm niște poezii și un film biografic)

Grigore C. Bostan, poetul, istoricul literar şi folcloristul ucrainean de origine română se naște la 4 mai 1940 în localitatea Budineţ (Storojineţ, Ucraina) - A trecut în veșnicie la 17 noiembrie 2004 (Cernăuți).

Tatăl său, Constantin Bostan, a murit în timpul luptelor de la Cotul Donului. După ce va absolvi secţia de filologie română a Universităţii din Cernăuţi, va deveni (din 1979) profesor de literatură română şi universală, şef al Catedrei de filologie română şi clasică la Universitatea din Cernăuţi. Şi-a luat doctoratul în filologie la Kiev (1971) şi pe cel în folcloristică la Moscova (1987). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Republica Moldova şi Ucraina, membru de onoare al Academiei Române (1991) şi membru al Academiei Şcolii Superioare din Ucraina (1993). A fost preşedinte-fondator (1989-1990) şi apoi copreşedinte al Societăţii pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu”

Mamă, când vine tata?

Mamă, când vine tata?

Un sat întreg a rămas mirat de vestea ce venise la casa Ancuţei: Ionuţ a fost dat dispărut în luptele din estul ţării. Tânăra nevastă, care avea vreo patru ani de căsnicie, era neagră de scârbă şi de milă pentru soţul ei. Ionuţ era bun la inimă şi tare de harnic.

Rămăsese orfan de mic copil. Părinţii lui au murit, unul după altul, din cauza unor boli. Parcă venise un blestem la casa ceea. După ce a ieşit de la casa de copii, Ionuţ a devenit un lemnar iscusit, apoi a plecat la câştig în străinătate. Şi-a făcut casă nouă. Nu era mare, dar atrăgea privirile oricărui trecător. Apoi s-a însurat cu Ancuţa - o fată de rând, gospodină bună, care l-a îndrăgit nespus de mult. Şi el îi intra în voie cu toate cele. Tinerii soţi trăiau bine şi aveau un băieţel care semăna leit cu taică-său. Nu

Gheorghe Asachi - atât de aproape şi tot atât de departe

Gheorghe Asachi - atât de aproape şi tot atât de departe

La 12 noiembrie s-au împlinit 145 de ani de la trecerea în nemurire a marelui cărturar

Mulţi dintre noi îl cunosc pe Gheor­ghe Asachi ca scriitor născut în localitatea Herţa. El, însă, a fost şi un om de o înaltă cultură, obţinând în anul 1804, la vârsta de 17 ani, doctoratul în filozofie și, paralel, diploma de inginer şi arhitect. În calitate de arhitect a construit într-un timp scurt o casă mare în Lemberg (Lviv) și casele prinţesei Elena Sturza-Păstrăvanu în Iaşi.

Eminescu afară de şcoală și Biblioteca lui A. Pumnul (Teodor V.Ştefanelli)

Eminescu afară de şcoală și Biblioteca lui A. Pumnul

Teodor V.Ştefanelli

Și acuma să revin la viaţa şi la traiul ce-l purta Eminescu în Cernăuţi afară de şcoală.

Am spus că-n şcoală era vioi, vorbăreţ şi neastâmpărat ca mai toţi colegii săi. Aşa era şi afară de şcoală. Se înţelege că înaintând în vârstă, această vioiciune şi neastâmpărare se tot domolea, se tot micşora, dar nu în mod pripit, ci măsurat evoluţiunii fireşti a pornirilor şi a temperamentului, când trece omul de la copilărie la pubertate.

Eu am locuit mulţi ani în strada Cuciur-Mare, şi înaintea locuinţei mele se întindea aşa-numita toloacă a oraşului, unde studenţii jucau adese în orele libere mingea. Şi Eminescu era adese printre noi şi juca cu noi mingea.

Îmi aduc aminte că într-o vreme se iscase mare ceartă între

Fântânile

Fântânile

Acel om care n-a construit o casa, n-a crescut co­pii, n-a săpat o fântână, degea­ba şi-a trăit viaţa - aşa se spune la noi. Călătorind prin satele ra­ionulsui, de-a lungul autostrăzi­lor largi, sau a drumurilor, veţi observa, că la fiecare sută de me­tri se află o fântână, îmbrăcată în piatră, lemn sau tablă.

- Fântânile sunt una din vechile noastre tradiţii. A săpa o fântână în ograda proprie nu se consideră un lucru prea mare. De aceea, ţăranii din satele noastre şi pe vremuri, şi în pre­zent consideră  o  datorie  a lor  să dăruie

Subcarpați - Pielea de găină (2014)

Subcarpați - Pielea de găină (2014)

Sărbătoarea „Toamna de Aur” a fost marcată la Grădinița №.1 din Costiceni

Sărbătoarea „Toamna de Aur” a fost marcată la Grădinița №.1 „Steluța” 

din localitatea Costiceni

(5 noiembrie 2014 - Noua Sulița, Cernăuți)

Mai multe fotografii

Hramul Bisericii „Sf. Dumitru” din Vancicăuți (8 noiembrie 2014)

Hramul Bisericii „Sf. Dumitru” din satul Vancicăuți, raionul Noua Suliță

 (8 noiembrie 2014)

Biserica din Vancicăuți a împlinit 130 de ani

Tastează „Vezi mai Departe” pentru a vizualiza mai multe fotografii

Sâmbătă, 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, Biserica Ortodoxă din localitatea Vancicăuți raionul Noua Suliță și-a sărbătorit hramul și jubileului de 130 de ani de la sfințirea lăcașului.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi, printe care: pr. Ioan din Vancicăuți, pr. Ioan

De foamete au mâncat melci

De foamete au mâncat melci

Prin foamete și chin a crescut șase copii

Prin foamete și chin a crescut șase copii

Ştefan cel Mare va fi prăznuit în calendarul Bisericii Ortodoxe din Ucraina

Din 2015, Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi prăznuit 

în calendarul Bisericii Ortodoxe din Ucraina

Binecuvantarea Bisericii Ortodoxe cononice din Ucraina a hotărât ca Sfântul Voievod al Moldovei Ştefan al III – Ştefan cel Mare şi Sfant va fi introdus în calendarul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) cu ziua de pomenire – 2/15 iulie (stil vechi/nou).

Astfel, în baza Binecuvântării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din şedinta din 16 septembrie 2014, sub Preşedinția Preafericitului Mitropolit al Kievului şi Ucrainei Onufrie, deja au fost date dispoziţiile de rigoare pentru introducerea în calendarul Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina (Patriarhia Moscovei), începând cu anul 2015 pomenirea Binecredinciosului Voievod al Moldovei Sfantului Ştefan cel Mare, notează Euromedia Bucovina.

Acest fapt aduce o mare bucurie în sufletele românilor ortodocşi din Ucraina, care în aceste timpuri grele ramân alaturi de biserica canonică, păstrând credinţa strămoşească şi limba maternă.

Vasile Alecsandri, Alecu Russo și Balada „Miorița”

     Vasile Alecsandri, cel pe care Mihai Eminescu l-a numit „rege al poeziei”, îşi avea creaţia sa influenţată de geniul creaţiei populare. E „părintele” dramaturgiei noastre, poet, prozator, publicist, memorialist, om politic, dar mai ales folclorist.

Contactul cu poezia populară a însemnat pentru el sorgintea marilor sale opere de mai apoi.

(...Într-o seară de iarnă, dumnea­lui aga Iordache Şuţu invită o seamă de boieri ai Moldovei la unul din balurile sale, pe care le dădea după moda din Europa. Urma din clipă în clipă să so­sească la serbare şi domnul Mihail Sturdza. Lumea se adună. Uşa se deschise şi în sala plină cu invitaţi îşi făcu intrarea un tânăr cu mustaţa neagră şi cu un zâmbet trist pe buze.

-A-a, domnul poet Vasile Alec­sandri. Îmi pare bine să vă văd, îi ieşi în întâmpinare gazda. De mult

Cel mai fericit bărbat

Cel mai fericit bărbat

În timp ce soţia mea servea cina, am luat-o de mână şi i-am spus. „Trebuie să-ţi vorbesc”. Ea a dat din cap şi a mâncat calmă. Am văzut tristeţe în ochii ei. Deja ştia ceva. Acea tristeţe a ei îmi bloca gura. Mi-am făcut curaj şi i-am spus: „Vreau să divorţăm”. Ea, uimită de cuvintele mele, a întrebat: „De ce? Poate te-am supărat cu ceva? Atunci iartă-mă”. Dar nu era vinovată cu nimic. „O iubesc pe Ana...”, am bolborosit eu.

În acea noapte nu am vorbit şi ea a plâns până-n zori. Vroia să înţeleagă ce se întâmplă în căsătoria noastră, dar nu i-am putut da o altă explicaţie. Mi se părea că n-o mai

Elevii din Costiceni în ajunul sărbătorilor de iarnă (anii - 90)

Elevii din Costiceni în ajunul sărbătorilor de iarnă

însoțiți de Moș Crăciun și Crăciuniță (anii-90)

Vântul și păpădia

Vântul și păpădia

Printre ierburile ce năpădiră poiana din toate părţile, era şi Păpădia, o fată subţirică şi sprintenă, îmbrăcată într-o rochiţă cu volănaşe la poale.

Şi, după cum era unica floare în poiană, credea că nu este alta mai frumoasă ca ea în toată lumea. Cum era tânără şi fragedă, mai purta şi o cununiţă de petale gal­bene, încât îţi părea că însuşi Soarele a coborât s-o coloreze după chipul şi asemă­narea lui.

Iată, cam aşa trăia şi gândea despre sine Păpădia şi tare mândră era că nu-i altă floare pe potriva ei. Se răsfăţa

„Ghidul” de Todor Nicolaevici

Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

Diavolul îi pescuieşte pe oameni cu undiţa hulelor

Diavolul îi pescuieşte pe oameni cu undiţa hulelor

„Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prinosul inimii grăieşte gura lui” (Luca, Cap. 6, 45). Dacă inima omului are pe Dumnezeu locuind într-însa, atunci gura acelei inimi îndumnezeieşte, scoate şi izvorăşte afară apă vie, vorbe bune, edificatoare, înălţătoare, care înfiripează sufletele ascultătoare şi le ridică la cer, unindu-le cu Creatorul Universal.

Însă, dacă inima omului se îndepărtează de Dumnezeu şi se pune în slujba patimilor, păcatelor şi satanei, atunci din gura ei izvorăşte apă moartă, înveninată, rău mirositoare, adică vorbe putrede şi înjurături scârboase, care pricinuiesc mult rău fiinţei aservite necuratului. Răutatea acestora se răsfrânge şi asupra oame­nilor care trăiesc în preajma lor. Persoanele posedate de viciul înjurăturilor ar trebui să asculte de învăţăturile Bisericii, şi, cu ajutorul rugăciunilor, vor reuşi să scape de acest păcat satanesc.

Robi în Italia

Robi în Italia

Din grozăviile şi foamea îndurată în sudul Italiei, cei trei tineri români - Nicoleta, Mihai şi Da­niel - au tras multe învăţăminte. Când şi-au dat seama că deveniseră robi şi că nu mai aveau nici o şansă să adune bani şi să se întoarcă apoi acasă, căci „datoriile” lor pentru cazare şi mâncarea ce, practic, le lipsea, creşteau în fiecare zi. Deşi erau păziţi zi şi noapte, au hotărât, cu orice preţ, să fugă de pe plantaţii.

Comoara de Todor Nicolaevici

Comoara de Todor Nicolaevici

Trăia în satul nostru un om foarte sărac. Avea o nevastă bolnăvicioasă şi o casă de copii, care trebuiau hrăniţi, îmbrăcaţi şi încălziţi. Căutând să se descurce, începuse să care lemne din pădure cu spatele, atât pentru sine, cât şi pentru alţii.

Şi aşa, zi de zi, iarna şi vara. Stăruia din răsputeri să-şi vadă casa sătulă, să se aibă bine cu sătenii şi nimănui să nu-i fie dator. Aşa sărac cum era, oamenii îl stimau şi vorbeau de el numai de bine.

Dar de la o vreme înţelese că toate străduinţele şi zbuciumările sale nu-l scot din sărăcie. Munca devenea din ce în ce mai grea, copiii creşteau şi casa cerea în fiecare zi tot mai mult şi mai mult. De la o vreme începu să-l chinuie un gând:

-Oare de ce n-aş găsi şi eu o comoară, să scap de sărăcie, să fiu bogat, să am de toate? Măcar trei zile să huzuresc şi eu c-an poveste.

Aşa azi şi aşa mâine, şi această ispită pune stăpânire pe el. Unde nu merge, ce nu face, numai comori i se năzăresc.

Religia lui antihrist

Religia lui antihrist

Problema adorării lui satana, care a reînceput la finele sec. XX, a luat deja proporţii considerabile. Ultimele manifestări satanice care au tulburat Grecia sunt doar o mică mărturie a tot ce se întâmplă şi ce pregătesc sataniştii pentru omenire. În privinţa apariţiei acestui fenomen s-ar cere de menţionat următoarele: Lucifer, cel mai bun arhanghel al lui Dumnezeu, cel care a adus lumina în lume, iar astăzi este numit satana, a vrut să fie adorat aşa cum este Dumnezeu. Lucifer s-a răzvrătit

Zinaida Smochină-Rotaru în ospeție la Grădinița „Ghiocelul” din Costiceni

Zinaida Smochină-Rotaru în ospeție 
la Grădinița №.2 „Ghiocelul” din Costiceni

Harnică ca o albină, poetesa populară al localității Costiceni, raionul Noua Suliță Zinaida Smochină-Rotaru, anul acesta a izbutit să editeze cea de-a cincea carte pe cont propriu, adresată copiilor de la grădinițe și elevilor din clasele primare.

Tastează „Vezi mai Departe” pentru a vizualiza mai multe fotografii

Grăbiţi-vă să faceţi un bine! (localitatea Marșenița)

Grăbiţi-vă să faceţi un bine!

A fost sloganul manifestării, organizate, recent, de lucrătorii culturii din satul Marşeniţa. Fiind consacrată Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice, la manifestare au fost invitaţi oameni în etate din sat, pentru care s-a pregătit un program artistic de sărbătoare.

Bucuria peste măsură a celor, care au construit trecutul nostru a fost condiţionată de atenţia acordată lor în aceste clipe dificile, prin care trecem cu toţii. Au coordonat manifestarea prezentatorii Alexandru Bordian, Alvina Ştefanesa, Andriana Lupu şi Alina Odajiu, ei

Două surori - Ziua și Noaptea

Două surori - Ziua și Noaptea

Trăia odată un împărat şi o împără­teasă şi aveau două fete frumoase, dar nu se prea împăcau ca surioare. Nu se jucau împreună şi nici nu-şi destăinuiau secretele. Împăratul era foarte îngrijorat de purtarea fiicelor şi făcea tot posibilul ca să le apropie sufleteşte. Dar, cu cât fetele creşteau, cu atât mai mare devenea răceala dintre ele.

Fiica cea mai mare avea faţa albă ca neaua, ochii albaştri ca floarea inului, părul lung, ondulat şi galben ca spicul grâului în pârg. Era plină de viaţă, veselă, zglobie, vorbăreaţă şi iutişoară ca argintul cel viu. Cât era ziulica de lungă îngrijea florile din grădina