15 februarie 2022

Tărăsăuți: Veteranii Războiului din Afganistan și-au comemorat camarazii

120 de ani de la naşterea academicianului Teodor Bordeianu, originar din Marșenița

Teodor Bordeianu

Inginerul agronom Teodor Bordeianu, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 16 februarie 1902, la Marșenița, ținutul Hotinului.

Absolvent al Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău (1921-1925), şi-a continuat specializarea în pomicultură, legumicultură şi industrializarea fructelor la Berlin, unde şi-a susţinut şi doctoratul (1927), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003). În 1939 a obţinut titlul de doctor docent. Profesor la Facultatea de Agricultură din Bucureşti (1941-1958). A fost autorul primului curs de pomicultură din ţara noastră şi primul director al Institutului de Cercetări pentru Pomicultură din România.

Şi-a adus contribuţia la înfiinţarea şi organizarea primelor staţiuni experimentale pomicole de la Bistriţa, Voineşti-Argeş (1952) şi Cluj (1953), la înfiinţarea colecţiilor pomologice şi a parcelelor experimentale. În cadrul Academiei Române a organizat un colectiv de cercetare cu ajutorul căruia, în colaborare cu staţiunile experimentale pomicole, catedrele de pomicultură de la institutele agronomice şi cu alţi specialişti, a efectuat pentru prima dată studiul principalelor bazine pomicole din România.

În cei 40 de ani de activitate ştiinţifică a scris peste 400 de tratate, monografii, cursuri, broşuri, articole şi studii, care au avut un rol însemnat în formarea specialiştilor şi în organizarea producţiei pomicole din România. S-a numărat printre fondatorii revistei de ştiinţă şi practică agricolă „Grădina, via şi livada”, devenită mai târziu „Producţia vegetală. Horticultura”, şi a făcut parte din comitetul de redacţie al revistei „Revue roumaine de biologie. Serie botanique”. Membru al Academiei Române (corespondent, din 2 iul. 1955, apoi titular, din 21 mart. 1963).

A murit la Bucureşti, la 19 martie 1969.

14 ianuarie 2022

29 decembrie 2021

Bucuria Crăciunului, transmisă prin colinde, de studenții Colegiului Pedagogic din Cernăuți

La data de 25 decembrie, zi în care creștinii de stil nou celebrează Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul), studenții români ai anului IV de studii de la Colegiul Pedagogic din Cernăuți au vizitat localitatea Molnița și orașul Herța.

Pasionați de tradițiile și obiceiurile strămoșești, viitorii profesori de clasele primare au cântat colinde pentru profesoara lor, doamna Elena Apetri, dar și pentru o colegă de grupă.

Tinerii generoși au fost întâmpinați cu mult entuziasm și au fost răsplătiți cum se cuvine de gazde.

Colegiul Pedagogic din Cernăuți este una din puținele instituții de învățământ profesional din regiunea Cernăuți în care există grupe românești și care pregătește viitorii profesori de școală primară.

Poporul se definește prin tradițiile, obiceiurile și datinile sale. Prin urmare, nu trebuie să renunțăm niciodată la valorile autentice prin care se reflectă o parte din istoria neamului nostru.

Valea Prutului





22 noiembrie 2021

Victimele Foametei din anii 1946-1947, comemorate la Cernăuți


În data de 21 noiembrie 2021, la sediul Societății pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu” din orașul Cernăuți, au fost comemorate victimele Foametei din 1946-1947, organizate de regimul totalitar-comunist în Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța.

Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, condusă de dl Vasile Rauț, cu prilejul Zilei comemorării jertfelor foametei și represiunilor politice, marcate în Ucraina la 22 noiembrie, a organizat o masă rotundă.

La eveniment au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai mediului asociativ al românilor din regiunea Cernăuți, dar și urmașii celor ce au avut de suferit în urma gravelor crime staliniste.

În cadrul mesei rotunde celor prezenți a fost demonstrat un documentar realizat de Vasile Rauț, despre mărturisirile supraviețuitorilor foametei. Documentarul poate fi vizionat în subsolului acestui text.

În Basarabia, pe parcursul perioadei foametei între 1946-1947, dar şi în prima jumătate a anului 1948, au murit din cauza înfometării între 250.000 – 300.000 oameni, majoritatea deceselor au survenit în urma distrofiei. Totodată, în timpul foametei, au fost înregistrate numeroase cazuri de canibalism.

Cauzele foametei din anii 1946-1947 este seceta din toamna anului 46, dar mai mult politica dură a regimului sovietic, colectările obligatorii de cereale

Valea Prutului





19 noiembrie 2021

Cântăreața Maria Iliuț a înregistrat un CD de muzică folclorică

Cunoscuta cântăreață Maria Iliuț, Artistă a Poporului din Republica Moldova, supranumită privighetoarea Bucovinei, conducătoarea Ansamblului etnofolcloric „Crenguța de iederă” de la Universitatea de Stat din Moldova, a înregistrat în ultima perioadă un CD de muzică folclorică intitulat „Mândru mi-i portul și jocul”, relatează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Maria Iliuț a menționat că CD-ul cuprinde 20 de cântece interpretate de ea și ansamblul sus-numit. 

„Am înregistrat cântece de joc, de viață, umoristice, satirice, care nu sunt înregistrate de alți interpreți, dar ele există în popor. Este vorba de piesele „De ai bărbat băutor” (satiric), ”Cât am fost nevastă bună”, ”Tot mi-o zis mămica me”, acesta din urmă fiind interpretat în duet cu Nicolae Gribincea. Cu Ansamblul ”Crenguța de iederă” am înregistrat cântecele ”Nu gândi, bade, că-mi placi”, ”Busuioc de la icoane”, ”Am venit cu drag la voi”, ”Bată-vă, neveste, bată!”, ”Cât am fost la mama fată”, ”Pădurice de stejar”, ”Eu mă duc, mamă, de-acasă”, cântece de pahar (”Asta-i seară, seară, seară”), un cântec cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai – ”Are mama patru frați” ș.a.”, a precizat cunoscuta interpretă.

În perioada pandemiei, Maria Iliuț împreună cu Ansamblul etnofolcloric „Crenguța de iederă” a avut concerte în sud și în nord, în centru, adică, în întreaga țară, la Cluj, România, la Cernăuți și în alte localități. Au cântat la sărbătorile noastre naționale. Recent, ea a realizat un videoclip la un cântec de recrut – „Pe marginea păduricii”, și un videoclip cu cântece despre tradiții și obiceiuri.

Maria Iliuț s-a născut la 23 februarie 1955 în satul Crasna, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți, Ucraina. În 1978-1984 și-a făcut studiile la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău. Începând cu anul 1983 este solistă în Ansamblul etnofolcloric „Tălăncuța”, formațiile „Ștefan Vodă” și „Busuioc moldovenesc”. A condus studioul folcloric de la Palatul de Creație al Copiilor din Chișinău. În prezent este lector superior la Facultatea de Arte Frumoase a Universității de Stat din Moldova, unde conduce Ansamblul etnofolcloric „Crenguța de iederă”, pe care l-a întemeiat și care deține titlul de Colectiv-model din R. Moldova.

A colaborat cu orchestrele de muzică populară ”Lăutarii”, „Mugurel”, „Folclor”, „Joc”, ”Căruța”, Orchestra Fraților Advahov, cu Mihai Amihalachioaie, Gheorghe Banariuc, Petre Neamțu, Gheorghe Șevcișin, Nelu Laiu și alți muzicieni. A înregistrat mai multe cântece populare la Radio Moldova, precum „Bătuta ca la Crasna”, ”Sus la munte la munșel”, ”Iertăciune”, ”Mamă, câte fete ai”, „Bătrâneasca”, „Busuioace nu te-i coace”, „Cântă, cuce, că ți-i bine”, ”Pierderea ciobănașului”, ”Bucovină, ce-ai pățât...”, ”Zice lumea că nu-s bună”, ”Huțulca”, ”Crenguță verde de brad”, „Sus pe munte cade bruma”, „Doamne, doamne, greu e dorul”, „Bucovină, plai cu flori”, „Cât am fost la mama me” ș.a.

Este laureată a Festivalului-concurs internațional al cântăreților români de pretutindeni de la Drobeta-Turnu-Severin, 1989, a Concursului „Cântați cu noi” de la Chișinău, 1989, a Festivalului folcloric național „Șezătoarea” de la Fălticeni, 1992, și a Festivalului-concurs al cântecului păstoresc „Miorița” de la Târgoviște, 1996. A întreprins mai multe turnee în Cipru, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Spania, Turcia și în alte țări.

Maria Iliuț a fost distinsă cu Diploma de Excelență a Consulatului General al României la Cernăuți, cu premiul ”Inima de aur” pentru promovarea folclorului autentic (2007), Premiul ”Potcoava de aur” pentru creativitate, măiestrie profesională și prezență constantă în topul melodiilor populare (2010), cu Premiul ”Isidor Burdin” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, pentru promovarea valorilor culturale naționale prin intermediul festivalurilor naționale și internaționale (2019). Este membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova și a Societății Culturale București-Chișinău. În 2020 i s-a conferit titlul onorific ”Artistă a Poporului”.

14 octombrie 2021

Imaginar - poezie de Vladimir Captari


Imaginar de Vladimir Captari

Vin tot mai des imaginar
La casa bunilor părinți
Unde-am crescut, puțin ștrengar
Ținut în brațe de bunici.

Acolo astăzi e pustiu
Și-n casă nu mai este nimeni,
Doar amintirile revin
De farmec și magie pline.

Acolo, satul de la Prut
Adesea îl visez în noapte,
Unde a fost un început
Copilărie, vise, carte.

De-acolo a pornit izvorul
Ce curge-n vene și acum,
Și uneori mă prinde dorul
Să mai respir acel parfum.

Să-mi văd prietenii și frații,
Și rudele ce-n timp sau stins,
Să simt cum mă iubeau bunicii
Și m-alintau bunii părinți.

Acolo-n satul cu salcâmi,
Cu oameni harnici și deștepți,
La casa mea sunt alți vecini
Moștenitori în alte vieți.

Frumos e satul Costiceni
Și Prutul încă îl mai scaldă,
E satul meu prins între vremi
Cu luciu de odinioară.

E satul meu ce îl visez
Și-l trec în zbor imaginar
Din Prut și până pe la deal
L-admir și-mi pare ideal.